Aici, acasa, la hotar de tara veche si de oda, cunoaste fiece stejar cararile lui Stefan Voda. Erau cararile de dor, erau cararile de soarte, de manastire, de izvor, de inviere, de nemoarte. Treceau prin codru neumblat si oblojeau ca pe o rana duiosul suflet de barbat si de femeie moldoveana. O iarba verde-a-ngalbenit si la hotar, si la cetate: noi libertate am ravnit, dar n-am stiut ce-i libertatea! Un nour negru a plouat istoria cu necinstire: noi fericire am visat, dar n-am stiut ce-i fericirea! In albe secole de dor, in negre secole de vama, am plans destul, ca un popor fara de Patrie, de Mama. Iesea Batranul domn din hram cu Sfanta Cruce ridicata si ne ruga sa fim un neam, sa nu ne vindem niciodata Icoana lui ne-mbarbata: ne luam de maini, cum cere hora, si-un nimeni daca ne vindea, era dusmanul tuturora! Strainii care au venit din cele patru parti de lume lacasele ne-au pangarit, dar n-au putut sa ne sugrume. Napasta daca ne calca si ne seca de tot puterea, Batranul Voievod venea si impartea cu noi durerea. Am fost un neam. Un neam vom fi cat vom mai sti a creste paine, o limba cat vom mai vorbi, o doina cat ne va ramane! Prin anii ce vor fremata ca o padure-ndepartata un cap de zimbru va purta o luna-n coarne, sfartecata. Si intr-o zi, la un soroc, infipt adanc in miezul gliei, va slobozi lastari de foc toiagul vechi al pastoriei. Parinti si fii, in jurul lui duminicile ne vom strange si-aflati in paza Domnului, frumos, ca niste sfinti vom plange. Vom saruta acest pamant crescut in os, in grai, in patimi, sfant sa ne fie orisicand cu-n rug in vatra si cu datini; cu o mioara si-un pastor, cu mester bun ce hram ridica, cu un poet, al tuturor, de la opinca la vladica Mostenitor suntem. Traim o pace dreapta sa cunoastem. Alte pamanituri nu ravnim, aici murim, aici ne nastem, aici ne nastem si murim!