Omul începuse să vorbească singur... Şi totul se mişca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare. Nimic. Pustiul tot mai larg părea... Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, - Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ, Omul începuse să vorbească singur...