Culori şi fum de toamnă, plâns de poet, Apa e rece, frunzele plouă - Vorbeşte încet, păşeşte încet, Că totul cade cu o jale nouă. Vinul, şi mierea, şi grâul tot Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut... Tuse, şi plânset visele scot, Du-te, oriunde, frunză de lut... Şi-o păsărică în grădina brumată, În liniştea rece, a iarnă-a făcut - Am strănutat pe o stradă curată, Frunzele toate încă n-au căzut. A fost odată... va fi odată... Nu spune zarea, dar spune omul - Numai acuma e niciodată... Adânc, prezentul, închide tomul... Mă duc, tot acolo, în marea clădire, E ora, de la care rămân închis - O emoţie... o amorţire... E toamnă... mi-au dat de scris...