Tristă, după un copac, pe câmp Stă luna palidă, pustie - De vânt se clatină copacul - Şi simt fiori de nebunie. O umbră mormăind păşeşte... E om... atât, şi e destul... Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi: El - om flămând, eu - om sătul. Dar vezi... m-a ocolit acuma... El s-a temut mai mult, mai mult, - săracul... Pe luna palidă, pustie, De vânt se clatină copacul...