Prin codrii Bacăului Vâjâie vântul Şi-ntunecă lumea Un cer ca pământul Şi codru pe codru Se umple de clocot, Iar toamna în hohot Le cântă prohodul... Şi parcă mă cheamă, De crengi atârnând, Avesalomi gemând Cu plete-ncâlcite... De spaimă mă prind Priviri rătăcite, Şi mintea, de zgomot, Nimic nu înţelege... Şi-aş vrea ca să mor Ca Romulus rege, Uitat, legendar... Cuprins de-o furtună, Pierdut să dispar Prin codrii Bacăului...