Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii... Se întindea noianul de unde nu mai vii; O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa - Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era. - Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată, Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic. O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic, Lăsând odaia goală, şi lampa afumată...