Flămând şi gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut Şi câine eu ţi-am fost! Ciocoi pribeag, adus de vânt, De ai cu iadul legământ Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi! Răbdăm poveri, răbdăm nevoi Şi ham de cai, şi jug de boi Dar vrem pământ! O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci. Băieţii tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt: Nici milă n-ai, nici crezământ! Flămânzi copiii-n drum ne mor Şi ne sfârşim de mila lor - Dar toate le-am trăi uşor De-ar fi pământ! De-avem un cimitir în sat Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug. Şi-n urma lacomului plug Ies oase şi-i păcat! Sunt oase dintr-al nostru os: Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos Din case goi, în ger şi-n vânt, Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; - O, pentru morţi şi-al lor prinos Noi vrem pământ! Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim Că ni-or sta oasele-ntr-un loc, Că nu-şi vor bate-ai voştri joc De noi, dacă murim. Orfani şi cei ce dragi ne sunt De-ar vrea să plângă pe-un mormânt, Ei n-or şti-n care şanţ zăcem, Căci nici pentr-un mormânt n-avem Pământ - şi noi creştini suntem! Şi vrem pământ! N-avem nici vreme de-nchinat. Căci vremea ni-e în mâni la voi; Avem un suflet încă-n noi Şi parcă l-aţi uitat! Aţi pus cu toţii jurământ Să n-avem drepturi şi cuvânt; Bătăi şi chinuri, când ţipăm, Obezi şi lanţ când ne mişcăm, Şi plumb când istoviţi strigăm Că vrem pământ! Voi ce-aveţi îngropat aici? Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi Noi mame şi surori şi fraţi! În lături, venetici! Pământul nostru-i scump şi sfânt, Că el ni-e leagăn şi mormânt; Cu sânge cald l-am apărat, Şi câte ape l-au udat Sunt numai lacrimi ce-am vărsat - Noi vrem pământ! N-avem puteri şi chip de-acum Să mai trăim cerşind mereu, Că prea ne schingiuiesc cum vreu Stăpâni luaţi din drum! Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa Nici în mormânt!