Pe vodă-l zăreşte călare trecând Prin şiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulţimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oştirea română. Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium şi saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Şi cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă. Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oştirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte şi fum,- Dar paşa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zăreşte şi-alege vro doi, Se-ntoarce şi pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Şi intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Şi-o frânge degrabă şi-o bate-napoi Şi-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu ştie de-i vis, ori aieve-i. El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Şi-n faţă-i puterile turcilor sunt Tăriile plevei. Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai; Aleargă năvală nebună. Împrăştie singur pe câţi îi adună, Cutreieră câmpul, tăind de pe cai - El vine spre paşă: e groază şi vai, Că vine furtună. - "Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun Că nu te-am găsit nicăierea" - Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea! Cu frâul pe coamă el fuge nebun, Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun Mai dulce-i pierirea. Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier Şi zalele-i zuruie crunte, Gigantică poart-o cupolă pe frunte, Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barba din stânga-i ajunge la cer, Şi vodă-i un munte. - "Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi." Dar paşa mai tare zoreşte; Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi; Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi El zboară şoimeşte. Turbanul îi cade şi-l lasă căzut; Îşi rupe cu mâna vestmântul Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul Şi lui i se pare că-n loc e ţinut; Aleargă de groaza pieririi bătut, Mănâncă pământul. Şi-i dârdâie dinţii şi-i galben-pierit! Dar Alah din ceruri e mare! Şi-Alah îi scurtează grozava-i cărare Căci paşa-i de taberi aproape sosit! Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit, Să-i deie scăpare. Şi-n ceasul acela Hassan a jurat Să zacă de spaimă o lună, Văzut-au şi beii că fuga e bună Şi bietului paşă dreptate i-au dat, Căci vodă ghiaurul în toţi a băgat O groază nebună.