"Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic şi desfrâu! Veţi tăia cu toţii via, Şi veţi duce toţi la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsaţi pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Aşa vreau. Aşa veţi face Ca-i tai capul cui nu-i place!" Fost-a jale-n tot regatul Şi la munte, şi la şes; Plânse-oraşul, vai, şi satul, Cârciumarii mai ales. Şi vărsat-au lacrimi dese Popii şi poeţii lor, Cele două tagme-alese Cari la orişice popor Sunt apostoli ai mulţimii, Deci la vin de-a pururi primii. La cetatea Buridava Ei făcut-un miting. Nu ştiu care-a fost isprava, Căci de-acestea nu m-ating. Ştiu că cinci senatul dete, Camera pe alţii cinci Delegaţi, cu mândre plete, Bernevici având şi-opinci, Să supuie majestăţii Plânsul ţării şi-al dreptăţii. Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Şi vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învăţat geologie, Şi-avea "Talkowa" pe piept, Îl chema sarab* Ilie, De spun cronicele drept, Iar în mână-avea cravaşă Semn distins, ca bulibaşă. Zise el: - "De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în ţară Ce să bem noi? Petroleu?" - Regele cu vorba rară: - "Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoşti pe Leon papa, Vorba lui mereu e: Apa!" - "Rege mare! Mai cu-ncetul! Apa-i lucrul cel mai bun, După cum Pindar poetul, Popa Kneip şi mulţi o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic şi ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoşi ne-or recunoaşte: Apa-n burtă face broaşte! La o mie două sute După Crist! Iar noi suntem Morţi detot, când ni-e ulciorul Gol o zi, ca la golani, Cum deci îi vom duce dorul Treisprezece sute de-ani! Pân-atunci ne ia tătarul, Tot cu gând că-i gol paharul." Ascultând aceste spuse, Regele-a zâmbit perfid. Dete-un semn şi-un serv aduse Zece cupe c-un lichid. - "M-am gândit fără-ncetare; Ceva trebuie să beţi - Iat-aici zece păhare. Iar dincoace-aveţi pesmeţi Spuneţi, principi, de vă place, Şi cum vreţi, aşa voi face!" Sar fruntaşii daci cu ura! Să ia toţi paharul plin, Căci aveau ca focul gura De când nu băură vin. Însă care cum înghite Dă să scuipe mai curând Şi cu feţe-ngălbenite Se privesc pe rând, pe rând. - "Rege, asta-i vrăjmăşie! Ce ne dai să bem leşie? Auzim că mult li-e dragă Celor scoborâţi din Crum - Un lichior ce-i zice bragă Şi şi-o-mpart de cinci pe drum. Da! Întâi când am văzut-o, Am crezut că sunt lături, Dar pe Zevs, mă jur, pe Pluto: Taina ăstei băuturi N-o-nţeleg - s-asculţi de mine - Decât cei cu gusturi fine!" - "O, fruntaşi cu mândre coame! Asta-i bragă! şi se bea Şi de sete şi de foame." - "Mama dracilor s-o ia! Acest soi de băutură Nu-i de noi! Ne vâră-n draci. Să le-o torni cu sila-n gură N-au s-o-nghită bieţii daci. Parcă-i terciul cu lămâie De-oblojeli pe la călcâie!" - "O veţi bea! răspunse tare Şi-n mânie Deceneu, Dacă nu-mi daţi ascultare Şi-agitaţi poporul meu, Am s-o-mpun, Sarailie, Astăzi prin decret regal, Toţi s-o bea! A, terci să fie, Însă terci naţional! Haidí să bem, uitând trecutul Beţi, să-i facem începutul". Pe fereşti săriră prinţii Care şi-ncotro văzu! Unu-n goană-şi rupse dinţii, Altul într-un puţ căzu. Cel cu cizme, dând din coate, Se izbea de boi şi vaci, Tropăind cele ciuboate, Că-l băgase braga-n draci! Şi-au rămas cei prinţi de-ocară Apăsând popor şi ţară. N-au fost însă lucruri bune Ce-acest rege-a făptuit, Căci istoria ne spune Cum că dacii au pierit: Ori de dor de băutură, Ori de caznă-n ciuda lor, - Deci luaţi învăţătură, Regilor, în viitor: Dac-aveau ce soarbe dacii, Poate şi-azi trăiau, săracii!