POEȚI CĂUTARE

Poetul

Sunt suflet în sufletul neamului meu Şi-i cânt bucuria şi-amarul - În ranele tale durutul sunt eu, Şi-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ţi întinde paharul. Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci Unindu-ne steagul şi larul, Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Şi-i cânt şi iubirea, şi ura - Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voinţa mi-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt - Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura, Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt, Şi-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus, Par altora lucruri deşarte. Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus, Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu, Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu Eterna ursitelor carte, Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu, De-a pururi, nerupta sa parte!

Înapoi
POEȚI CĂUTARE