- Prutule, tu vii turbat Şi cu sânge-amestecat, Şi n-ai pace şi-alinare Şi n-ai loc cum vii de mare: Ce ţi-e iar de spumegare? Şi-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de oştiri păgâne Şi cai roibi fără de frâne! Iar de maluri tu izbeşti Capete moldoveneşti Şi prin rădăcini încurci Bărbi cărunte, bărbi de turci! Spune, Prutule, măi frate, Spune-mi, ale cui păcate? - Oliolio! Voinic durut! De când sunt pe lume Prut Ce văzui n-am mai văzut! Cât cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci bătrâni călare, Numai turci, numai cazaci. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai şi seama faci Tot erau mai mulţi cazaci. Barba lor bătea-le brâul Şi ţineau cu dinţii frâul, Pe-unde trec ei duc pustiul! Şi când i-am văzut, creştine, Că iau calea către mine, Şi când le-am văzut mai bine Ochii cu fulgerătura, Pletele cu zbârlitura, Bărbile cu-ncâlcitura, Eu de maluri m-am izbit Prins de friguri şi-ngrozit, Că mi se negrea vederea Şi mi se topea puterea Şi-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă-ntorsei spre deal, Maică, ce văzui pe mal! Cât ai face cruce-o dată, Măre iacă mi s-arată Moldoveni, ştiuţii mei, Prăfuiţi şi puţintei Nici să nu te uiţi la ei - Şi veneau, veneau, veneau, Turcii-n bărbi bolboroseau, Că pe mal ei ce-ţi vedeau? Vedeau fulgeru-n picioare, Alb de arme lucitoare Şi-nfrăţit cu sfântul soare, Vedeau vodă bogdănesc: Dare-ar Domnul să trăiesc Să mai stau să-l mai privesc! Zările-alergându-le, Vifor măsurându-le Fulger despicându-le! Calu-n vânt i se-ncurca Prin urdii îmi fulgera, Brazdă-n urmă-i revărsa, Brazda roşie-nflăcărată Tot cu sânge-amestecată - N-am mai văzut niciodată! Iar cel vodă bogdănesc Da năvală-n căzăcime, Şi dă proşca-n tătărime, Iama prin ianicerime, Şi prin deset năvălea Desetul de mi-l rărea Şi, pe turci cum îi izbea, Zarea nu-i mai încăpea! Şi-mi părea de-atâta bine Că vedeam că vremea vine Şi-au să-ncapă ei şi-n mine! Oliolio, ce pui de leu! Dragă-i fu lui Dumnezeu Şi mult bine-a mai avut Mama care l-a născut! Că-l vedeam cum umblă roată. Şi-alerga câmpia toată, Luând gloată după gloată Şi-mpingându-le mereu Tot încoaí spre-adâncul meu! S-au încăierat pe mal Om cu om, şi cal cu cal, Şi din piepturi se izbeau Şi cu dinţii se rupeau, Şi grămezi-grămezi cădeau. Morţii-mi închideau cărarea, Sângele-mi mărea vărsarea, Groaza-mi mai creştea turbarea. Şi de-aceea vin urlând Arme, steaguri aducând Şi cai roibi fără de frâne Şi stăpâni de oşti păgâne. Şi de-aceea vin turbat Mânios şi spumegat Că de-atâta uluire Nu mai pot să-mi viu în fire!