Priveam fără de ţintă-n sus - Într-o sălbatică splendoare Vedeam Ceahlăul la apus, Departe-n zări albastre dus, Un uriaş cu fruntea-n soare, De pază ţării noastre pus. Şi ca o taină călătoare, Un nor cu muntele vecin Plutea-ntr-acest imens senin Şi n-avea aripi să mai zboare! Şi tot văzduhul era plin De cântece ciripitoare. Privirile de farmec bete Mi le-am întors către pământ - Iar spicele jucau în vânt, Ca-n horă dup-un vesel cânt Copilele cu blonde plete, Când saltă largul lor vestmânt. În lan erau feciori şi fete, Şi ei cântau o doină-n cor. Juca viaţa-n ochii lor Şi vântul le juca prin plete. Miei albi fugeau către izvor Şi grauri suri zburau în cete. Cât de frumoasă te-ai gătit, Naturo, tu! Ca o virgină Cu umblet drag, cu chip iubit! Aş vrea să plâng de fericit, Că simt suflarea ta divină, Că pot să văd ce-ai plăsmuit! Mi-e inima de lacrimi plină, Că-n ea s-au îngropat mereu Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu! O mare e, dar mare lină - Natură, în mormântul meu, E totul cald, că e lumină!