Ah, tot mai liniştit mi-e verbul Şi dragostea şi-a mea viaţă. Ca floarea pomului pe apă Îmi curge somnul lin pe faţă. Arată-mi-se-n vis un cântec, Îl cânt cum cântă numai dorul: „Ia-mi lacrima, dar ochii lasă-mi, Ia apa, dar să-mi laşi izvorul”. „Eşti trist, te pregăteşti de iarnă?” Iubita parcă mă întreabă, Iar eu, senin, răspundu-i parcă: „Mă pregătesc de flori şi iarbă”.