Fericiţi cei care pot zbura, Pe care aerul îi iubeşte şi-i ţine. Marin Soresc Lui lurie Sadovnic Mă-ntorc, o, soro, iar la tine Cu vorbe cât mai pământeşti, Căci unde nu eşti tu nu-i bine, Nici unde necântată eşti. Cuvine-se-n cuvânt de aur Să te îmbrac şi nu-1 găsesc. Nici nu ştiu cum să-ncep mai bine Pe nimeni eu să nu jignesc. Un bob de sare argintie Eşti poate pentru necuprins. Ci pentru noi, pe-a zilei pâine, Eşti mierea fără preţ, eşti vis. Mai trudnic steag şi mai cu pace Nu am văzut şi nici mai sfânt Ca steagul roiului tău mare În pomul ţării fluturând. Nu laşi lumina dimineţii Să lucreze singură în tei. Dar nici cutez începe cântul Înaintea cântecului ei. Trudeşti cât şapte bucuroasă Şi-ţi place zborul fără şa Şi nimeni, nimeni nu-i în stare Aripa-ţi a o-ncătuşa. De tine-n suflet şi în cuget Legat la bine şi la rău, Aş vrea pe drumul cel din urmă Să mă petreacă roiul tău.