Anei şi lui Constantin Robu Aşa o ştim, aşa e mama: Se mulţumeşte cu puţin Hrănindu-se mai mult cu pâinea Răbdării, dorului divin. Trăim un timp de mare zbucium, Şi-atât şi eu mă odihnesc Cât mai aud cuvântul mumei Şi cât în ochii ei privesc. Sunt multe sărbători pe lume. Le-avem întregi ori un crâmpei – O nesfârşită sărbătoare Sunt ochii mamei, vorba ei. Des, tot mai des mă fură anii Copilăriei ce s-a dus. Scriam pe-omăt al mamei nume Ce îmi părea venit de Sus… Iar pe al pâinii tainic abur Venea şi îl scria Iisus.