Iar buzele tale sunt, mamă, O rană tăcută mereu, Mereu presărată cu ţărna Mormântului tatălui meu. O, buzele ce sărutară Al tatei mormânt Mai mult ca pre dânsul, Pre tata, în Puţinii lui ani pre pământ. Acuma când nu te poţi, mamă, De sarea din şale pleca, Cine ridică mormântul Spre gura uscată a ta?!