A fost război. Ecoul lui Şi-acum mai este viu. Cămăşi mai vechi, mai noi – Amară amintire de la fiu. De-atâtea ori fiind Pe la izvor spălate, S-a ros de-acum uzorul Şi, alb, bumbacul S-a rărit în spate Şi nu le-a îmbrăcat de mult Feciorul. Cămăşi mai vechi, mai noi – A fost război. Ci maica lui De ani prea lungi de-a rândul Tot vine la izvoare: Ea şi gândul. Şi iar luând cămăşile în poală, De cum ajunge sâmbăta, Le spală. Căci mâine Fac băieţii horă-n sat, Şi fete multe-s: Câte-n flori albine. Şi-atunci băiatul ei, cel drag băiat, Cu ce se-mbracă, bunul, Dacă vine? * * * Cămaşa ta e la fel Cu cea a soldatului, Ah, firule de iarbă, Cum de nu bocăneşti pământul cu talpă Şi tu, Cum de n-ai şi tu general Fiind la fel îmbrăcat Ca soldatul? Cum de-ţi păstrezi mirosul, Frumosul tău miros de iarba? Cum de nu miroşi A bocanc, bunăoară, A bocanc mărşăluind? Încotro, soldăţeilor verzi, Subţireilor? Încotro ţineţi calea Neauziţi, nesimţiţi? Spre toamnă, poete, Spre galbenul ei liniştit, Generale! * * * Stau înfipte în glob Săbioarele Ca în pieptul pernuţei Acele. Ce mai cârpim azi, Omule?! Cămaşa verde A verii, Cămaşa albă A iernii, Rupte şi una şi alta?! Pământul zdrenţuit De puhoaie, Spintecat de cutremure?! Sufletul rănit?! Stau înfipte în glob Săbioarele. Şi-aproape că Nu mai e loc Pentru pana poetului.