Ploaia stă… Din loc dosit Ies gângănii fără număr. Cerul şede ghilosit C-un ştergar vărgat pe umăr. Trei băieţi Nătăfleţi, Unul creţ Şi altul cârn, Celălalt – pistruiat şi gros, C-o prăjină şi un târn Au dat curcubeul jos. Iar acuma stă de-şi ia Fiecare partea sa: Cârnul – albastrul de cicoare Creţul – galbenul de soare. Celălalt – roşul şi-a ales. Dar cum nu s-au înţeles A cui parte-i mai frumoasă, Au plecat pe-acasă toţi Supăraţi vreo săptămână… Zice cârnul: – Uite, mamă, Curcubeul meu din mână Nu-i aşa că-i fără seamăn?! – Poate, cârnul meu, dar eu – Nu văd nici un curcubeu. – Creţul mi se lăuda: – Tată, curcubeu aşa, – Zi, mai are cineva?! – Tata zice: – Ştiu şi eu? – Nu văd nici un curcubeu. – Dar şi celălalt cu pistrui: – Curcubeu Ca al meu Altu-n lume, mâcă, nu-i!