De unde ştii, mamă, Cum arătai tânără, Când nu ţi-ai întipărit Pe nici o poză chipul; Când nu te-ai uitat În oglindă nicicând; Când apa Peste care te aplecai Era plină mereu de cămăşi; Când a zilei oglindă Zăcea bucăţi la pământ Sub furtuna de foc A războiului; Când pe ochii copiilor tăi Scrumul secetei se aşternuse, Umbrele foamei; Când geamul La care-aşteptai Era, mamă, cernit De jalea ochilor tăi, De singurătate.