Lui Ştefan Petrache Era forfotă mare De steaguri şi de lozinci. Despicau ţestele Stâlpilor de la porţile noastre, Înfigând în ele Drapelele pe care Călări au venit. Erau mai multe steaguri Decât prăşitori şi cosaşi. Trebuia cucernic să le Sărutăm poala roşie Ca pe odajdia preoţească. Nu eram liberi. Năzuiam numai Spre slobozenie, tainic Cântând: „Libertate, vei fi Partea mea de Hristos!” Răniseră frumuseţea Din care picura Sângele nostru. Ne despicaseră ţestele Şi-nfipseră în ele Îngrozitoarele steaguri.