Să cânte pot, (credeam) chiar şerpii. I-am pus că grave strune harpei Alăturea de coarda poamei Şi sfântul fir de păr al mamei. Cu harpa stăm sub mere coapte. Ei blând cântau. Ci-n neagra noapte, Trecând prin codru, singuratec, Au prins a şuiera sălbatec, Săreau să-mi muşte mâna, faţa, Să-i sugă cântecului viaţa. Sunai al mamei păr sub cetini, Veniră-n fugă-atunci prieteni. Când mă trezisem ca din vise, Văzui c-o strună-ncărunţise.