"Nu suntem săraci de-avere, Da’ săraci de mângâiere." (Folclor) Stau cu trombonul unii În jurul gâtului încolăcit: Juvăţ de aur. Stau alţii ca nebunii Cu pânza unui verb Tot zădărând un taur. Stau unii pe aur, Pe jăratecul lui. Pe riscul cel mare Stau alţii, Pe gheaţa lui de cristal. Şi-având doar cu moartea Relaţii, Stă maică-mea într-un spital. * * * Cum nu sunt doi pomi Întocmai la fel, Şi nici două popoare; Cum nu se aseamănă perfect Cicoare cu cicoare Astfel, maică, şi tu Eşti unica-n lume, În sufletul meu, În cântul Ce-mi bate sub tâmple. Nimeni nu Poate golul să-l umple, Golul ce-l laşi – Nici cântecul meu, Nici popularul meu nume, Nici ţara chiar, care La fel mi-e de scumpă şi ea. Rămâi. Mai rămâi. Nu pleca. * * * Puternic nu sunt. Nu pot fi de faţă Cu sângele meu Când eşti rănit. Nu îndrăznesc Să calc în picioare Vipera ce m-a încolţit. Nu pot până la capăt Cântecul duce. Scriind, Parcă-aş ara cu o cruce. Dorm iepureşte şi-mi pare Că nu mai vin zorii. Îngheţ fără Lâna albă-a ninsorii. Tulbure, Doamne, Mi-ar rătăci sufletul, Tulbure şi-mprăştiat, Cocoşul de aur al cerului De l-aş găsi dimineaţa tăiat. Puternic nu sunt Nu pot o casă dura, O cruce nu pot ciopli. Cocorii se duc Şi nu-i pot opri. Stelele cad Şi nu le pot la loc ţintui. Vremea ca viscolul te-acoperă – Cum să te apar, mamă: fluture fericit, Soare În aceeaşi clipă Răsărit şi-asfinţit?! * * * Trudite cât ţara întreagă, Mânuţele tale de ceară În noaptea cea neagră, În noaptea cea neagră Odihnescu-se prima oară. Prima oară Sărut mâinile tale Din care ierbi vor răsare. Mi-i plină fiinţa de jale Ca trupul mării de sare. * * * Tristă dimineaţă De duminica mare. Îmi izvorăşte pe faţă Steaua cea de sare. Privesc cu durere la Verzile săbioare De porumb din grădina ta, Mamă, care Nu te mai pot apăra. Întregul nu mai e întreg. Strig: Sunt cel mai fără de noroc! Deşi înţeleg, înţeleg Că toţi suntem un lemn De foc. * * * A căzut cerul din ochii tăi Şi s-a fărâmiţat. A căzut de pe faţa ta soarele Şi-a îngheţat. Încremenit e vântul cel răcoros Fără harnicele tale mâini. Căutându-te pe tine, S-au tăinuit izvoarele-n ţărâni. Ca un pom doborât Însuşi graiul Parcă se aude căzând. Doamne, atât de singur, Atât de singur N-am fost nicicând! * * * Nu-mi ajung ochi să te plâng, Nici cuvinte nu-mi ajung. Drumul meu sub cer e scurt, Drumul tău în pământ e lung. Mă doare căsuţa, Gradina ta verde, Toate Cate-au rămas fără tine Mă dor. Nu-mi mai e dor de nimeni, mamă, Numai de tine mi-i dor. * * * Nu am, moarte, cu tine nimic, Eu nici măcar nu te urăsc Cum te blestemă unii, vreau să zic, La fel cum lumina pârăsc. Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi De-ai avea mamă şi-ar muri, Dar ce-ai face tu şi cum ai fi De-ai avea copii şi-ar muri?! Nu am, moarte, cu tine nimic, Eu nici măcar nu te urăsc. Vei fi mare tu, eu voi fi mic, Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc. Nu frică, nu teamă – Milă de tine mi-i, Că n-ai avut niciodată mamă, Că n-ai avut niciodată copii. * * * Te-ai scufundat În veşnicie, În apele ei, Ca-n aerul de sus Mirozna florilor de tei, Ca iarba toamnei În pământ, Ca taina tremurândă-n Tăcerea unui cânt; Ca ochiul păsării În somn, Tu care parcă spui: Lăsaţi-mă puţin Să dorm. Ca celălalt gând al meu Te-aştept sa te întorci Cu bucuroase veşti, De varul vechi să răzui Această zi, Cu zâmbetul tău cald S-o zugrăveşti. Te-aştept să te întorci. * * * În noaptea cea rece, În ziua mai caldă Nimic nu detest. Există lumea cealaltă Cât timp Există pământul acest. Suflet scăzut, Idee înaltă. Dar Încă-i frumos în cânt. Există lumea cealaltă Cât timp Există acest pământ. Doine se-aud. Tresaltă Întinderi cereşti. Există lumea cealaltă Cât timp, mamă, În noi vieţuieşti. * * * Lipseşti dintre lumine, Dar nu lipseşti din mine. Lipseşti de la fereastră, Dar nu din limba noastră. Lipseşti din blânda seară, Dar nu lipseşti din ţară. Plecată eşti în moarte Ci-aproape, nu departe.