– Maică, nu mai osteni, Că avem cu ce trăi, Am şi casă şi bănuţi, Eu, nu tu să mă ajuţi. Maică, nu mai sunt copil, Nu vezi că-s şi eu bătrân?! – Pentru lume-i fi bătrân, Pentru mine tot copil, Pentru lume – om de stat, Pentru mine – al meu băiat; Pentru lume – fericit, Pentru mine – necăjit. – Până-n seară de cu zori Tot o fuga, tot un zor, Că te ştiu, te-au îndrăgit Toate-albinele din câmp. Maică, nu mai osteni, Hai la noi şi-i mai trăi. – Fiule, în cuibul tău Ameţesc şi-mi vine rău, Tare-i sus, n-aveţi nici nuc, De la noi cum să mă duc?! Eu, de n-am la geam un nuc, Gălbenesc şi mă usuc.