Gretei şi lui Valeriu Mudrea Nu mai avem Mori de apă – Ni s-a luat apa, Ni s-a răpit râul. Şi grâul, şi grâul. Nu mai avem Mori de vânt – Ni s-a luat aerul, Ni s-a răpit vântul. Şi cântul, şi cântul. Libertate ofticoasă. Pace Umilită. Vreme care Între butucii minciunii Ne strânge. A rămas doar moara De sânge, de sânge. Toate sunt, frăţioare, Împotriva-mi, împotriva-ţi! Auzi? Departe, În zări străine, Huruie mori diavoleşti De crivăţ, de crivăţ. Ci, iată, din truda, Din aburii sângelui Pe care îl pierdem, Oblăduitor, Misterul răsare-n O nouă mişcare, noua mişcare. Zădarnic ne împărţiţi Dinainte coliva. Căci tot ce împotriva ne stă De tainele noastre Pieri-va, pieri-va! * * * Lui Romul Munteanu Nu s-a schimbat nimic – Aproape oriunde, oricând Unul din picioarele mesei Este piciorul lui Iuda. Dar ştiu că Inima ta de copil, Cuvântul ce-l spui E faţa curată de masă, E pâinea frăţească. * * * Lui Mihail Munteanu Aşa este, frate: Râul cel mic Când se varsă În cel mare, Îşi pierde numele. La Pererâta şi Criva se vede Câte-un păstor mai bătrân Strigând desperat Prutului nostru: „Unde alergi, omule?!” Ciobani tinerei Se uită în fluier Ca în traista cea goala. Ceaţă pe vale, Ceaţă în creieri. Iar noi mai cântăm. * * * Lui Dumitru Olărescu Nu mai am loc Pe-al meu pământ De ochii străinului, De câte văd ei în jur Şi apucă! O ţin în braţe pe mama, Ca pe o iubită; Că nu mai are loc Nici ea pe pământ. Doamne, cât adevăr Cât adevăr în vorba Românului nostru: Urma străinului S-o arzi Cu şapte care de lemne!