Silviei şi lui Anatol Chiriac Vine într-o zi Somnul Ca răsuflarea caldă A fiarei care Ne-adulmecă urmele. Vine iedera lui Acoperind crucea Trupului nostru. Cât ai muri într-un cântec Trece şi ziua, Asfinte soarele. Doamne, Şi încă mi-e jilavă gura De laptele mamei. Sărim direct din prima Taină-a naşterii În ultima şi mai ascunsă. La mijloc nu se află decât Iluzia unui cântec superb. Vom deveni o trestie Plină cu melci. Poate că Numai atunci Rosti-vom cântecul râvnit. Să cânţi nemărginirii, Singurătăţii ei Ce fericire! * * * Lui Anatol Ciocanu Nu este fereastră în casă, Nu este icoană La care n-ar fi plâns Ochii tăi, mamă. Da, întâi este frumoasă mamă, Pe urma femeia. * * * Lui Ion Ciocanu Fericit cel care s-a şters De steaua din frunte Ca de scuipatul dracului! Fericit cel care Şi-a alipit sufletul De steaua din cer Ca de focul din vatră! Fericit cel care a găsit drumul! * * * Lui Victor Ciutac Îţi aminteşti? Copii pe valea Prutului, Ne aplecam bucuroşi deasupra Desimii de buchii ruseşti. „Sunt surorile voastre”, Aşa ne învăţa minciuna. Noi nu vedeam atunci Asemănarea lor Cu sângeroşii ghimpi Ai sârmei grănicereşti.