Când eram mic, Cineva îmi dădu un ochean. Cu el Toate Eu le măream. Măream fărâma de azimă În patruzeci şi şapte, Până când Puteam să rup din ea Jumătate. Măream şi adânceam Valurile Prutului, Până când Mă temeam să intru în ele. Măream pe „cartinci” Oameni cu mustăţi, Până când vedeam grădina Umplându-se ca de spice De mustaţa lor. Măream vorbele, Până când sunau Ca un clopot bisericesc. Măream tăcerea, Până când în căpiţa de paie Auzeam cum respiră spionii… Nu ştiu cum şi de unde Băiatul meu A scos ieri Acea jucărie veche. Azi dimineaţă Am sfărâmat ocheanul.