lui Alghimantas Baltakis În tot pustiul Era o singură fântână. Pare ciudat, însă Chiar orbul o descoperise. „Ce minunată fereastră!” Zise, amintindu-şi de vorba Înţelepţilor vechi: „Dacă Adevărul se află-n fântână, Mă arunc în ea”. Într-adevăr, umbla Cu hainele ude pe el. Erau nenumărate verste Până la apa fântânii. Şi toţi însetaţii Îşi lipiseră buzele arse De hainele orbului.