Lui Viorel Dinescu Dar rana mea a-ngheţat. S-a preschimbat Într-un ochi glacial Care vede. În nopţi gălăţene Se uită la mersul Lunii pe Cer, La frăţia universală A stelelor. A rămas jos, pe zăpezi, Roşia rănii umbră: celălalt Ochi cu care privesc, Înlăuntrul fiinţei, Mersul măreţ al Dunării, Frumuseţea Carpaţilor, Splendorile Patriei mele. Zăpezi se vor topi. Va ninge din nou, Alte pete roşii de sânge Vor privi din zăpezi Spre un alt viitor. După numărul lor Vom şti Câţi români În Ţară-au rămas Şi câtă Basarabie Acasă-a ajuns.