Irinei Petraş Şi lui Petru Poantă Până şi faţa de pernă Era de aceeaşi culoare: Roşie. Un năruitor coşmar Îmi chinuia sufletul Şi eu nu ştiam, Nu ştiam dincotro vine. Până şi giulgiul sicriului Era de aceeaşi culoare. Duhuri rele munceau mortul Şi el nu ştia, Nu ştia dincotro vin. Roşie era broboada măicuţei, Doamne, Sângeroasă culoare! * * * Lui Răzvan Theodorescu Vin alţi musafiri. Nu altă ploaie. Nu alte Cântece. Nu altă Icoană, care să înţeleagă Rugăciunile noastre. Număr câţi brazi au rămas. Au rămas atâţi Câţi au fost retezaţi. Şi năvăleşte frigul Pe unde fuseseră verzi. Dar a rămas pâinea. Ies din cuptorul fierbinte Rumenitele pâini. Stăm Gură în gură cu ele. Spunem: „Vom face o ţară Frumoasă ca pâinea!” „Veţi cădea!” ni se spune. De unde să cazi?! Cine doarme pe pământ N-are frică să cază Când se întoarce – Aşa se spune.