Sunt pomul cel cu mere roşii, În vârf se leagănă luceferi. De trunchi se scarpină leproşii Hulind pe oamenii cei teferi. Sunt floarea cea în chip de liră, Născută într-o vreme crudă. Căznitul suflet o admiră, Beţivul peste ea se udă. Sunt cartea cea cu pagini sfinte. Pe faţă preoţi o sărută, Pe spate scârnave cuvinte Înşiră golănimea brută. Sunt o albină truditoare „Fardată” cu polenul Lunii. Mă ponegresc mereu laidacii Rujaţi cu roşul Uniunii. Sunt, poate, însuşi viitorul Poporului cu chip de salce Pe care-l mai învaţă chiorul Pe unde şi-n ce fel să calce. Sunt cel ce vrea să cânte-n Piaţă A libertăţii dulci prescură, În gură c-un baston de gumă, Cu un căluş cazon în gură. Sunt pata cea de sânge, zisa Republica Moldovenească Ce-n loc să frigă ucigaşul, Încearcă veşnic să-i zâmbească. Sunt dorul care zboară peste Zăgaz şi apă înspumată – Un fel de tristă libertate Cu lacrimi mari încoronată. Sunt Prutul singur şi istoric, Ghimpata sârma îl răneşte. Îl suge de-o vecie marea, El de-o vecie izvorăşte. Sunt doina, taina ei, pe care Nu poţi s-o-năbuşi, nici s-o sperii Chiar dacă-ar fi acoperită Cu-o mie una de Siberii.