Pentru Ştefan Aug. Doinaş Vatră Lumina îmi este. (Şi întunericul la fel!) Ah, razele dalbe-ale ei Care-ndulcesc Chipu-mi de salcie amară Şi încălzesc piatra Pe care se lasă mama Trudită! Şi suflarea ei aurie de sus, Dezmorţind Degeratele ramurii degete! Ah, lama cuţitului ei Cu-al cărei tăiş Bucăţesc pâinea pe masă, Cioplesc dulcele doinelor lemn! Eu nu îngrădesc lumina, Ci întunericul: Taina mea. Poţi intra, îţi îngădui, În limpedea lumină ce-o am. Dar nu şi în Liniştea nopţii, Lin legănându-se Ca o trestie tristă.