Copacii care fug prin ceata Cu bratele de floare pline, Lumina care-mi râde-n fata, – Acestea, stiu, vor fi si mâine. Prea draga vîntului stihie, Inelul care-i de la tine Si negustata-mi poezie, – Acestea, stiu, vor fi si mâine. Doar fruntea ta cea gânditoare Si ochii tainic dusi în sine, Si-amara noastra-mbratisare, – Acestea nu vor fi si mâine.