Copacii care fug prin ceață Cu brațele de floare pline, Lumina care-mi râde-n față, Acestea, știu, vor fi și mâine. Prea draga vîntului stihie, Inelul care-i de la tine Și negustata-mi poezie, Acestea, știu, vor fi și mâine. Doar fruntea ta cea gânditoare Și ochii tainic duși în sine, Și-amara noastră-mbrățișare, Acestea nu vor fi și mâine.