Când, aspra, ma scutura seara Din ziduri prin pomi întomnați, Ma sprijin cu gândul de țara Strabunilor mei luminați. Şi merg înspre locuri retrase, Cernând amintirile-n mers, – Acolo un tei ascultase Întâiul, stângaciul meu vers. În vale, sub casa batrâna, Mânata de-un dor negrait, Copila, privind în fântâna, Adâncul din noi am privit. Pe deal, catre marginea zarii, Cu sufletu-n palme întins, Odata, în arşița verii, De dragoste trista am plans. Iar unde cararea se stinge Departe-departe-n țarâni Pe unicul frate de sânge L-am dus ca pe-un laur pe mâini. Dragi dealuri, dorite de pace, Smerite, nostalgice vai, Eu nu spun ce-adaos voi face Lumnii strabunilor mei. Dar spun ca eu seara de seara Mai greu, mai uşor, mai durut Am stat pe o palma de țara Şi focul aprins l-am ținut.