Mai bine să nu te fi văzut nicicând mai bine eu să fi fost rănită, mai bine să nu te fi plâns în gând și să-apun liniștită. Mai bine ploaia ceea cădea peste-un veac, mai bine eu eram întârziată, mai bine fulgerul da în acel copac ce ne-ascunse odată. Numai așa să nu fie, numai așa, cum nicicui nu i-aș dori să se-ntâmple, măcar marea ia-o întreagă și-o bea sa-ți stingi jarul din tâmple. Măcar casa ia-o și-o mută din loc, și îți trage peste față-un perete, numai să nu-ți împurpure pete de foc albul ninselor plete. Am să mă duc undeva, mai spre zăpezi, să le împrumut pe-o vreme răcoarea, nici eu să te văd și nici tu să mă vezi - să ne vadă uitarea.