Cînd peste ochi aprinși de dor Și lacrimi împietrite Flutură-același tricolor Pe țarini răvășite. Cînd imn, grafie-n unison, Le-avem, de unde-i teama, De ce să trec ca un spion, Prin țara noastră vama? Cînd Basarabi se prăbușesc Pentru pamînt și limbă, Cînd parlamentele tușesc Pentru o lege strîmbă. Atunci, te rog, cu mine-n chin Să mergi spre Libertate – Nu da, române în român, Nu da, că-ți este frate! Cînd tancuri se pornesc din Est Să ne îndoaie screaua, Cînd banii se pornesc din Vest, Sunîndu-și tinicheaua. Cînd mai apoi apar pe rînd Spertari de speță joasă, Care ne cumpără rînjind Cu suflet și cu casă. Cînd tot se face spre-a ieși La-ncăierări în piață, Cînd nu știm seara de-om veni, Plecînd de dimineață. Atunci, te rog, nu fi Cain Și nu izbi în gloate – Nu da, române în român, Nu da, că-ți este frate! Cînd vreun călugăr obosit De-atîta-nstrăinare Se mai îndreaptă către-un schit Să pună o lumînare. Cînd vreun poet din Dumnezeu Se zbate smuls din sine Și stă pe-o margine de hău Pentru niște destine. Cînd vreun soldat înnegurat Că i-au călcat statutul, Își ia răspunderi de bărbat Și vrea să treacă Prutul, Atunci, m-auzi, nu fi un spîn Și nu-l lucra din spate – Nu da, române în român, Nu da, că-ți este frate! Cînd stelele, clipind, vestesc Că-i o mutare-n soartă, Cînd neamurile se unesc, Să nu se mai despartă. Cînd n-avem timp și nici noroc Să ne trăim viața, Cînd sprijin ni-i un nor de foc, Care ne schimbă fața. Cînd ardem ca niște făclii De nevîndut în gară, Cînd nu umblăm cu viclenii Pentru popor și țară. Atunci te umple de divin, Ia-n piept și sîrmi ghimpate – Nu da, române în român, Nu da, că-ți este frate!