Fulgerul e floarea de foc a stihiilor. El nu poate fi îmblînzit, el poate îmblînzi. Cînd apare fulgerul, toţi se cuminţesc şi aşteaptă cu înfiorare cum va cădea. Cînd se arată fulgerul, numai poetul rămîne, precum a fost, pentru că, oriunde ar cădea, totuna va trece printr-însul. El poate chiar să-i iasă în întîmpinare prin furtună, cu capul descoperit, să-i închine tainice epifanii, spre dezlegarea trăsnetelor cereşti şi a puhoaielor de apă. Poetul nu se teme de fulger, pentru că el însuşi a fost fulgerat la naştere. De Apolo. Cînd se arată fulgerul, poetul tresare ca de o multaşteptată eliberare prin natură. Şi se simte în puterea lui, şi lumea îi e mai puţin străină. Ca să înţelegi caracterul fulgerului, gîndeşte-te la poet. Şi invers. Penibilă existenţă. Fulgerătoare.