Noaptea e pe sfîrșite, lumînările ard, Tot mai rar te aud dinspre cer, Leonard. Mama noastră-i bolnavă și se vrea unde ești, Printre bunele, clarele fețe cerești. Pe pămînt e durere, săracie, nevoi – Tot mai rară-i lumina care cade pe noi, Tot mai pală-amintirea cine sîntem în lut Și Cuvîntul Acelui ce pe toți ne-a născut. Cîteodată, cînd greul mă ajunge la os, Mă întreb, cînd veni-va în lume Cristos?... A promis doar că vine, ți-amintești, îmi spuneai Că planeta albastră se va-ntoarce în rai. Deocamdată pe Terra Lucifer e stăpîn – Curge sîngele valuri l-al său rînjet hain, Nu ieșim din războaie, inundații, văpăi, Căci cu sînge-i adapă pe toți demonii săi. Pe tereștri - cu banii. Face mari din cei mici, Banul e la putere, iar nu duhul pe-aici! Iar eu, frate, mă chinui și, te rog, pe ce-i sfînt, Ai trăit două’ș’patru de ani pe pămînt. Ai băut din izvoare, ai visat în cîmpii, Ai iubit tot ce-i datu și ai scris poezii. Te rog, frate, în noapte, lumînările ard, Te rog, bunule, dragule meu Leonard, Nu uita de rămașii pe-aici, nu uita, Spune-mi, cînd vine Mielul, sigur, știi tu ceva.. Noaptea e pe sfîrșite, cînt’ cucoșii, de zi, Lumînările-s arse, dar Cristos va veni!