S-a stins iubirea, dragul meu, mă iartă, nu eu m-am străduit spre a o stinge - şi trupul ei subtil, pătruns de soartă, se-acoperă de fulgi, căci ninge, ninge! Peste țarîni setoase de-un mileniu nige aşa, cum n-a mai nins vreodată, ninge aşa, de parcă-un om de geniu s-a pomenit cu lama-n bereghetă. Şi neaşteptat l-a răzbunat natura, vărsînd pe lumi potopul de ninsoare - ninge cumplit, de îmi lipseşte gura, şi cad troiene peste disperare. Imaculat dezastru! Unde-s, unde urmele lui ce m-au făcut să sufăr? Zăpada totu-nghite, totu-ascunde, chiar şi pe mine - albă-s ca un nufăr. Un nufăr uriaş care uneşte cer şi pămînt prin al ninsorii vaier - s-a stins iubirea ca pe țărm un peşte, doar lacrimi înghețate ard în aer.