Fratelui Nicolae Stiu ca îti place ploaia, Nicolae, Si mai ales acea cu stropii mari, Poate-a da Cerul si Unirii ploaie Ca pe la voi pe-acolo-n Biscotari. Înca din anii studentiei, frate, S-a înteles ca noi sîntem români, Si pe-unii ne-au mîncat la facultate, Si pe-altii ne-au împins din ea la stîni. Ce ne-a tinut în asta vitregie A unei vieti de-ostateci neangajanti, Poate doar firul sfînt de poezie, Ce ne elibera sub ocupanti. Cum ocupat-au tot cu-ale lor trupe Orase, sate, somnul meu si-al tau, Dar spiritul, cînd dat-au sa-l ocupe S-au poticnit de însusi Dumnezeu. Aici le-a fost hotarul de-ncercare Si dat-au înapoi cu pas misel, Caci Dumnezeu limbi face si popoare, Si iarasi le desface numai El. Dar cum calaul jertfa si-o vîneaza Pîna n-o vede-ntinsa-n tintirim, Ei iar se-ntorc la desucheata fraza Ca moldoveni si nu români ne stim. Cum de mai pot sa rastigneasca plînsul Celor trimisi în stepele rusesti, Românilor, smulsi de pe tot cuprinsul, Cuprinzatoarei Patrii Românesti. Uite ca pot, pentru un blid de linte, Ei, cica-s altii, rusi, americani, Dar nu români si nu le da prin minte, Ca-a se nega înseamna-a fi satani. Stiu ca îti place ploaia, Nicolae, Si mie-mi place ploaia s-o ascult, Poate-a da Cerul si Unirii ploaie, O ploaie asteptata de demult. De nouazeci ani batuti de timp si-o rana, De nouazeci ani batuti de timp si-un dor, Vai, sîrma de pe Prut e-acea coroana Pusa pe-un cap de neam nemuritor! Precum pe capul lui Cristos odata... Curg dungile de sînge peste frunti, Stiu ca îti place ploaia cea mascata, Deocamdata-avem doar stropi marunti. Marunti de tot si sîngele- siroaie Mai mult chiar decît apa ar tîsni, Stiu ca îti place ploaia, Nicolae, Si cea cu stropi mascati curînd va fi. Va fi cînd rabufni-vor toti odata, Raniti, scuipati, înfometati si goi, Va fi o ploaie rara, minunata, Chiar si cu KGB-ul dupa noi! Si în cea ploaie rara, Nicolae, Cu stropii mari ca ochii nostri-amari, Hora Unirii vom dansa-o-n ploaie, Ca pe la voi pe-acolo-n Biscotari.