Fratelui Nicolae Șiu că îti place ploaia, Nicolae, Și mai ales acea cu stropii mari, Poate-a da Cerul și Unirii ploaie Ca pe la voi pe-acolo-n Bișcotari. Înca din anii studenției, frate, S-a înteles că noi sîntem români, Și pe-unii ne-au mîncat la facultate, Și pe-alții ne-au împins din ea la stîni. Ce ne-a ținut în astă vitregie A unei vieți de-ostateci neangajanți, Poate doar firul sfînt de poezie, Ce ne elibera sub ocupanți. Cum ocupat-au tot cu-ale lor trupe Orașe, sate, somnul meu și-al tău, Dar spiritul, cînd dat-au să-l ocupe S-au poticnit de Însuși Dumnezeu. Aici le-a fost hotarul de-ncercare Și dat-au înapoi cu pas mișel, Căci Dumnezeu limbi face și popoare, Și iarăși le desface numai El. Dar cum călăul jertfa și-o vînează Pînă n-o vede-ntinsă-n țîntirim, Ei iar se-ntorc la deșucheata frază Că moldoveni și nu români ne știm. Cum de mai pot să răstignească plînsul Celor trimiși în stepele rusești, Românilor, smulși de pe tot cuprinsul, Cuprinzătoarei Patrii Românești. Uite că pot, pentru un blid de linte, Ei, cică-s alții, ruși, americani, Dar nu români și nu le dă prin minte, Că-a se nega înseamnă-a fi satani. Știu că îți place ploaia, Nicolae, Și mie-mi place ploaia s-o ascult, Poate-a da Cerul și Unirii ploaie, O ploaie așteptată de demult. De nouăzeci ani bătuți de timp și-o rană, De nouăzeci ani bătuți de timp și-un dor, Vai, sîrma de pe Prut e-acea coroană Pusă pe-un cap de neam nemuritor! Precum pe capul lui Cristos odată... Curg dungile de sînge peste frunți, Știu că îti place ploaia cea mășcată, Deocamdată-avem doar stropi mărunți. Mărunți de tot și sîngele - șiroaie Mai mult chiar decît apa ar tîșni, Știu că îți place ploaia, Nicolae, Și cea cu stropi mășcați curînd va fi. Va fi cînd răbufni-vor toți odată, Răniți, scuipați, înfometați și goi, Va fi o ploaie rară, minunată, Chiar și cu KGB-ul după noi! Și în cea ploaie rară, Nicolae, Cu stropii mari ca ochii noștri-amari, Hora Unirii vom dansa-o-n ploaie, Ca pe la voi pe-acolo-n Bișcotari.