Prietena mea, Tristete
Tristetea mea n-are numar,
E una cuprinzatoare-
Tulpina ramasa-n umbra
Sub frunza scaldata-n soare.
Adesea trecand senina
Printre luminoase fete
Eu simt cum tacut m-ajunge
Prietena mea, Tristete.
Si nu ca ar ura pamantul
Sau m-ar departa de stele,
Ea umple cu-a ei prezenta
Tot spatiul vietii mele.
Ea, parca-nfricosatoare,
Din tot ce-i mai gingas vine
Din dorul meu pentru frate,
Din dragoste pentru tine.
O, cum sa ii spun sa plece,
S-o smulg cum ai smulge un dinte
Cand printe-ndoielnice-obarsii
Ea are origini sfinte.
O, cum sa ii spun sa treaca
Sa-si caute-o alta suflare,
Cand ea intre mine si mediu
Asterne un val de-aparare.
Tacuta, supusa, blanda,
Precum o esarfa pe umar.
Ea-ntruna imi aminteste
Ca n-are in lume numar.
Mareta, solemna, grava
Neinduplecata la glume,
De unde sa-i iau, cand nu sunt
Cei ce mi-au fost dragi pe lume.
De ma veti vedea-nsingurata
Prin parcuri, prin sali , prin piete,
Sa nu credeti, alaturi merge
Prietena mea, Tristete.
Înapoi