Am zabovit în ceata si în vînt Pîna sa-mi capat trupul pe pamînt, Pîna sa ma întreb: Au, cine sînt? Venit din partea crudului Ereb, Ar trebui nimic sa nu întreb, Macar de ce si luna are gheb? Dar aspirînd stangaci catre un rai Eden, pre nume, unde nu e grai Dar vezi si-auzi ce ai si ce nu ai... Oricum o fi, ma vad printre pitici, De-acu în mine dau mereu c-un bici Toti prostii, ca-s cam singur pe aici. Singuratatea mea nu-i boala grea, Si eu nicicui n-o pot împrumuta, Cînd viii multi se scutura de ea. De morti nu zic nimic, pentru ca stiu – Ca fiecare-i singur în sicriu, Cînd prea devreme sau cînd prea tîrziu... Am zabovit în vînt si ceata eu, Singuratatea mi-a fost ghid mereu Sa fiu cu el, cu bunul tatal meu. La fel de singur stat-am în genunchi La fel ca mielul capu-am pus pe trunchi Si am primit puteri pîna-n rarunchi.