Doinei și lui Ion Şi ultimul greier tăcu De-a vântului aspră suflare, E toamnă târzie de-acu Şi frunzele cad a-ngropare. Şi moartea cu pas tăinuit Se-ndreaptă spre noi printre sfere, Şi n-avem vreun sprijin decât Doar frunzele astea-n cădere. Şi poate un gând necurmat, În timp ce eu sânger şi sângeri, Că Domnul din dor ne-a luat Din dorul de cânt printre îngeri.