Doinei si lui Ion Şi ultimul greier tacu De-a vântului aspra suflare, E toamna târzie de-acu Şi frunzele cad a-ngropare. Şi moartea cu pas tainuit Se-ndreapta spre noi printre sfere, Şi n-avem vreun sprijin decât Doar frunzele astea-n cadere. Şi poate un gând necurmat, În timp ce eu sânger şi sângeri, Ca Domnul din dor ne-a luat Din dorul de cânt printre îngeri.