În nopți de cumplită-ndoială Cu sufletul dat în spic, Pătrunsă de-o stare fatală, Eu cad în genunchi și zic: Dă-mi, Doamne, durerile toate Și lasă-mă fără dor, Dar fă și un pic de dreptate Pentru acest popor. Că-i lacrimă pâinea pe masă, Și-i sângeră fruntea de spini, Mâncat de vânduții de-acasă, Vândut de mâncăii străini. În nopți de-ndoială cumplită Cu trupul ca pus pe trunchi Și mintea de griji istovită Eu zic, prosternată-n genunchi: Ia-mi tot ce-mi surâde în cale, Orice bucurii, rând pe rând, Dar fă să se-ndrepte din șale Poporul acest suferind. Că-i vuie prin secole plânsul Și sângele-i volbură mări, Fă, Doamne, ceva pentru dânsul, Fă, Doamne, că-ți stă în puteri! Dă-i, Doamne, viață sub lună Și când voi pleca dintre vii, Mai dă măcar unul să-mi pună O salcie la căpătâi.