Sarpele
În tîrg, de dimineata, sta un batrîn ce-ar vrea
Sa vînda-un sarpe care vorbeste fara sine:
„Ne amarîm la gîndul ca vom muri cîndva,
Ne împacam cu gîndul ca nu va fi chiar mîine”.
Ma-apropii si batrînul îmi spune: „În zadar”, -
Si vad ca deodata îl podideste plînsul,
„De-atîtîa ani de zile îl vînd si vine iar
Si-asa o viata-ntreaga m-am chinuit cu dînsul.
Îmi e peste putere povara-asa de grea!”
Strigai atunci: „Îl cumpar si de nimic nu-mi pasa,
Eu sînt stapînul tînar si care ar putea
Sa tina-asa comoara si-asa blestem în casa”.
Si l-am luat, si ziua împlinita îmi parea
Ca am un sarpe care vorbeste fara sine:
„Ne amarîm la gîndul ca vom muri cîndva,
Ne împacam cu gîndul ca nu va fi chiar mîine”.
Dar noaptea-mi fuse groaza de vocea grava-a lui
Si m-am tîrît pe brate, sa fug, sa uit de toate,
Ci se lua din urma, supus cum nimeni nu-i,
Si-atunci luai o piatra si îl izbii în spate.
O clipa ma privise si îmi paruse chiar
Ca a surîs oleaca îndurerat, si-o mîna
Simtii ca mi scurge în jos, involuntar,
Cersindu-i împacarea si voia sa ramîna.
Dar a plecat. Si mîine, stiu bine, iar va sta
Batrînul cu un sarpe ce striga fara sine:
„Ne amarîm la gîndul ca vom muri cîndva,
Ne împacam cu gîndul ca nu va fi chiar mîine”.
Înapoi