În tîrg, de dimineata, sta un batrîn ce-ar vrea Sa vînda-un sarpe care vorbeste fara sine: „Ne amarîm la gîndul ca vom muri cîndva, Ne împacam cu gîndul ca nu va fi chiar mîine”. Ma-apropii si batrînul îmi spune: „În zadar”, - Si vad ca deodata îl podideste plînsul, „De-atîtîa ani de zile îl vînd si vine iar Si-asa o viata-ntreaga m-am chinuit cu dînsul. Îmi e peste putere povara-asa de grea!” Strigai atunci: „Îl cumpar si de nimic nu-mi pasa, Eu sînt stapînul tînar si care ar putea Sa tina-asa comoara si-asa blestem în casa”. Si l-am luat, si ziua împlinita îmi parea Ca am un sarpe care vorbeste fara sine: „Ne amarîm la gîndul ca vom muri cîndva, Ne împacam cu gîndul ca nu va fi chiar mîine”. Dar noaptea-mi fuse groaza de vocea grava-a lui Si m-am tîrît pe brate, sa fug, sa uit de toate, Ci se lua din urma, supus cum nimeni nu-i, Si-atunci luai o piatra si îl izbii în spate. O clipa ma privise si îmi paruse chiar Ca a surîs oleaca îndurerat, si-o mîna Simtii ca mi scurge în jos, involuntar, Cersindu-i împacarea si voia sa ramîna. Dar a plecat. Si mîine, stiu bine, iar va sta Batrînul cu un sarpe ce striga fara sine: „Ne amarîm la gîndul ca vom muri cîndva, Ne împacam cu gîndul ca nu va fi chiar mîine”.