În tîrg, de dimineață, stă un bătrîn ce-ar vrea Să vîndă-un șarpe care vorbește fără sine: "Ne amărîm la gîndul că vom muri cîndva, Ne împăcăm cu gîndul că nu va fi chiar mîine". Mă-apropii și bătrînul îmi spune: "În zadar", Și văd că deodată îl podidește plînsul, "De-atîția ani de zile îl vînd și vine iar Și-așa o viață-ntreagă m-am chinuit cu dînsul. Îmi e peste putere povară-așa de grea!" Strigai atunci: "Îl cumpăr și de nimic nu-mi pasă, Eu sînt stăpînul tînăr și care ar putea Să țină-așa comoară și-așa blestem în casă". Și l-am luat, și ziua împlinită îmi părea Că am un șarpe care vorbește fără sine: "Ne amărîm la gîndul că vom muri cîndva, Ne împăcăm cu gîndul că nu va fi chiar mîine". Dar noaptea-mi fuse groază de vocea gravă-a lui Și m-am tîrît pe brate, să fug, să uit de toate, Ci se lua din urmă, supus cum nimeni nu-i, Și-atunci luai o piatră și îl izbii în spate. O clipă mă privise și îmi păruse chiar Că a surîs oleacă îndurerat, și-o mînă Simții că-mi scurge în jos, involuntar, Cerșindu-i împăcarea și voia să rămînă. Dar a plecat. Și mîine, știu bine, iar va sta Batrînul cu un șarpe ce strigș fără sine: "Ne amărîm la gîndul că vom muri cîndva, Ne împăcăm cu gîndul că nu va fi chiar mîine".