De veci iubirea e un abur sfânt, Ea nu se trece, când îi spun să treacă, Din tot ce vine și din tot ce pleacă, Ea, una, nu ascultă de pământ. Ea nu alege: geniali, pigmei, Ea știe doar atâta: să iubească Și din această hârtie lumească Rămâne doar cu suferința ei. Când toamna e-un ravagiu în copaci, Când iarna ne îngheață pân-la sânge Eu te întreb de care boală zaci, Și dacă nucu-n fața casei plânge, Că n-am venit să te întreb ce faci, Cuprinsă de-o iubire ce se stinge...