Ce oameni triști cu fața mată, Ce oameni veseli fără față Într-o cetate-asediată Trăiesc ceva pe nume viață. Cei triști găsesc un drum pe apă, În marea lor singurătate, Cei veseli îi lovesc și-i sapă Vrând monopol pe-eternitate. Iar undeva, într-o lumină, Stă între timp un spirit mare Ce-alege grâul de neghină Cu lumea asta la picioare.