Mancurții mă bârfesc că nu-s la cale, Șovinii mă bârfesc că stau la zdup Imperiul se clatină din șale, Căci duhul nu se-așează pe calup. Voi fi având vreun păcat de moarte, Să fie un păcat într-adevăr? Că-am vrut și neamul meu să aibă parte De apă, de pământ, de-un colț de cer... Mancurții mă somează cu injurii, Șovinii - cu omoruri sângerii, Imperiul își șterge latul gurii De sângele vărsat în colonii. Mancurți, șovini și alte cozi de sfoară, Mânați de timp, oricum vor dispărea, Dar viața nu mi-e viață fără țară, Or, țara e și fără viața mea.