De când mi-aflai dublura, mi-s gesturile noi, Ea nu contempla-amurgul cu ochii reci şi goi , Mai mult decît atîta : în fiecare zi Ea vede tot ce este şi nu ce pare-a fi. Cum rataceşti vreodata , cuprins de-un straniu joc, O poți zari în Piața Diolei , lînga foc. Sta ascultînd atenta , cu capu-n palme dus, Prea palida cadere a razelor de sus Şi nu -ntelegi , te-aşteapta sa vii de undeva Şi simte ca te-apropii cu sufletul de ea, Ori vrea sa pleci aiurea ...şi poate-ai face-un pas, De n-ar opri mişcarea cu cert reproş în glas : , , Tu crezi , de ți-ar fi drumul doar pentru visuri mici, M-ai fi vazut vreodata , m-ai fi gasit aici ? Apleaca-ți fruntea-n flacari şi ia , cît poți lua, E focul veşniciei , Diola-i piața mea !” ...Cobori uitat privirea şi când o-ntorci mai larg, Vezi fața ca-i tresare şi pletele-i se sparg În aspre , lungi şuvoaie , sunînd ciudat de stins... Nu-ți mai ajunge pieptul sa strigi ca eşti învins , Ca propia-ți substanța te-arunca , geme, vine. Alergi - stapîn pe-o lume , ramîi - topit de sine.