Se face ziua albă și încă n-am dormit Pe-acest pămînt pe care cumva m-am ispășit. Privesc tăcută-n soartă, paharul meu e plin, M-am ispășit cu-o viață de luptă și de chin. Ce aș mai spune celui de-alăturea mereu Ce aș mai spune celui numit îngerul meu, Tu îmi cunoști viața cam cruntă pe de rost, Tu, unica mea pază, nu m-ai păzit de prost, De laș, de hoț, de fiară ce-n sufletu-mi dădu, Nu m-ai păzit tu, înger, o nu, și nu, și nu! Acum e ziua albă, deja a și venit În trupul meu de humă e-un sînge obosit. Încît îmi pare, dacă aș ațipi c-un vers Tot sîngele meu roșu ar curge-n Univers. Se face ziua albă, de-acu nu mai cuvînt, Cuvînte chiriecii, cînd plec de pe pamînt.